Zeci de ieşeni s-au adunat, miercuri, pe esplanada Facultăţii de Construcţii din Podu Roş, pentru a demonstra că "iubesc să biciclească" la inaugurarea primei piste de biciclete din municipiul reşedinţă. Alături de primarul Gheorghe Nichita şi viceprimarul Romeo Olteanu la parada bicicletelor au fost prezenţi mari actori ieşeni, precum Dionisie Vitcu, Sergiu Tudose, Adrian Păduraru, dar şi vedete de televiziune precum Laura Cosoi, Septimiu Sărăţeanu şi Corina Caragea. Lor li s-au alăturat câteva zeci de tineri care au dorit să "biciclească" pe noua pistă.
"Îmi doresc să ajung şi la alte trasee. Deocamdată este un început. Important este să încurajăm mersul pe bicicletă", a declarat primarul Gheorghe Nichita în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a recunoscut, totodată, că deşi are o bicicletă acasă, preferă să se joace fotbal sau tenis cu prietenii decât să "biciclească". Evenimentul face parte din cadrul "BiciCOOLtura - Iubesc să biciclesc!", campania de promovare a utilizării bicicletei ca mijloc alternativ de transport în municipiul Iaşi, o campanie inclusă în proiectul ARCHIMEDES (Achieving Real CHange with Innovative transport MEasures Demonstrating Energy Savings), parte a programului FP 7 - Civitas Plus.

Noua pistă de biciclişti are o lungime totală de aproximativ 11 km şi este unul din obiectivele implementate la Iaşi în cadrul unui proiect european în valoare totală de 4 milioane de euro. Proiectul ARCHIMEDES este elaborat de un consorţiu de oraşe din care fac parte municipiul Iaşi, Aalborg (Danemarca), Brighton (Marea Britanie), San Sebastian (Spania), Monza (Italia), împreună cu Usti nad Labem (Cehia), fiind aprobat de Comisia Europeană, Directoratul Transport şi Energie.