Parcarea cu barieră amenajată în această zonă a încurcat planul de pietonalizare pe care autorităţile nu au reuşit să-l implementeze în decurs de cinci ani de la acceptarea proiectului.


Municipalitatea a renunţat la ideea de transformare a Pieţei Unirii în zonă pietonală. Edilul Sorin Apostu a declarat că primăria nu va mai implementa proiectul Planwerk privind pietonalizarea pieţei din centru, rezultat în urma unui concurs de soluţii, deoarece nu mai este de actualitate pentru municipiu.

Piaţa urma să fie eliberată de maşini şi de trafic pe laturile est şi vest, precum şi între Muzeul de Artă şi clubul Diesel, şi pavată cu piatră cubică. Municipalitatea a organizat licitaţii pentru acoperirea cu sticlă a ruinelor romane din piaţă (lucrare de 400.000 de lei, câştigată de societatea Iridium şi finalizată în 2009 - n. red.) şi pentru amenajarea părţii pietonale deja existentă a pieţei (de 5,8 milioane de lei, câştigată de Iridium şi finalizată parţial, din cauza lucrărilor la statuia lui Matei Corvin). Recent, primăria a demarat pe latura de nord construirea unei parcări cu 110 locuri şi barieră, în valoare de 200.000 de lei. Anul trecut, după ce piaţa a fost pavată şi s-a amenajat o zonă de fântâni, s-au montat bănci şi s-au plantat copaci, iar obiectivul a fost inaugurat şi redat circuitului public pentru organizarea de evenimente.

Oficialii primăriei au promis însă că proiectul va continua. Aceştia susţineau că lucrările de pietonalizare a laturilor de est şi vest ale Pieţei Unirii vor debuta după ce oraşul va fi eliberat de traficul de tranzit, prin darea în folosinţă a segmentului de autostradă Turda - Gilău şi a centurii Vâlcele – Apahida. Apostu a declarat săptămâna trecută că proiectul de pietonalizare a Pieţei Unirii nu mai este de actualitate. “În zona aferentă Bulevardului 21 Decembrie 1989 noi am reamenajat parcarea pentru a crea mai multe locuri. Soluţiile prevăzute de proiectanţii de la Planwerk, care au elaborat pentru noi proiectul de reamenajare a zonei centrale Eroilor-Piaţa Unirii, nu mai sunt de actualitate. Ei propuneau în această zonă locuri de parcare pentru autocare şi mai puţine parcări pentru autoturisme. Noi am rezolvat între timp ca autocarele să parcheze pe banda liberă din zona Direcţiei de Finanţe, dar şi la Grădina Botanică”, a explicat primarul. Acesta a adăugat că închiderea circulaţiei pe latura de est a Pieţei Unirii, dinspre strada I. Maniu, aşa cum propunea Planwerk, nu a intrat niciodată în discuţie.

“S-ar fi sugrumat circulaţia din centru. Mai rămânea închiderea circulaţiei pe cealaltă latură a pieţei, din zona străzii Napoca. Această măsură avea ca punct de sprijin parkingul de pe strada Avram Iancu, proiect care nu s-a mai implementat. De asemenea, amenajând noua parcare din Piaţa Unirii, laturile de est şi de vest ale acesteia facilitează intrarea şi ieşirea maşinilor. Proiectul Planwerk nu mai corespunde nevoilor oraşului şi nu se mai poate realiza”, a menţionat primarul.

Reprezentanţii Planwerk susţin că nu sunt la curent cu noua optică. “Este o idee nouă şi ciudată pentru noi. Nu am auzit-o şi nici nu ni s-a comunicat oficial că proiectul nu va continua. Etapele de realizare propuse de noi nu au fost respectate, însă de aici până a nu se mai face nimic este cale lungă. Mi-ar părea rău să fie aşa, iar primăria să nu mai facă altceva decât să înlocuiască o zonă care era deja pietonală, cu o alta, modernă. Nu este destul pentru oraş”, atrage atenţia arhitectul Eugen Pănescu, de la Planwerk.

A găzduit TIFF

Modernizarea şi amenajarea zonei pietonale de pe Bulevardul Eroilor şi a Pieţei Unirii sunt rezultatul unui concurs de idei organizat de primărie acum cinci ani şi câştigat de Planwerk. Deocamdată, s-au finalizat doar Bulevardul Eroilor
şi prima etapă din modernizarea Pieţei Unirii. Planwerk a estimat ca Festivalul Internaţional de Film “Transilvania” (TIFF) din 2007 să aibă loc în spaţiul public din Piaţa Unirii, unde spectatorii să poată sta pe perne sau pe blocuri de piatră în faţa unui ecran imens. Acest lucru s-a întâmplat în 2010, în partea din faţa statuii lui Matei Corvin, aflată de trei ani în proces de modernizare.



Leave a Reply.