Guvernul a aprobat un programul de actiuni pentru 2011 pentru consolidarea cladirilor de locuit multietajate, incadrate in clasa I de risc seismic si care prezinta pericol public, finantat cu suma de 8 milioane de lei din bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT)

In anexa proiectului sunt incluse 11 cladiri cu lucrari de consolidare in curs de executie la 1 ianuarie (opt unitati din Bucuresti, una din Roman si doua din Tulcea), zece cladiri la care urmeaza sa se organizeze contractarea executiei lucrarilor (opt unitati din Bucuresti, una din Sfantu Gheorghe si una din Harsova) si patru cladiri cu proiecte de consolidare in curs de elaborare la 1 ianuarie (trei din Bucuresti si una din Targu Mures).

La stabilirea cladirilor incluse in programele anuale de actiuni se au in vedere, in principal, urmatoarele criterii tehnice: numarul (mediu) de persoane existent in cladire, existenta spatiilor publice (la parter sau la alte niveluri ale cladirii), gradul de avariere a structurii cladirii la cutremurele din 1940, 1977 si 1986, asimetria structurii cladirii si numarul de etaje ale acesteia, anul constructiei, normele de proiectare antiseismica utilizate pentru proiectarea structurii de rezistenta, pozitia in municipiu/oras a imobilului si consecintele la scara urbana ale unei prabusiri si conditiile locale de teren, se arata intr-un comunicat MDRT.




Leave a Reply.