Category: - Constructii hale metalice
 
"Statisticile sunt dramatice. 70-80% dintre companiile cărora le-au fost aprobate proiecte cu finanţare europeană renunţă la implementarea acestora din cauză că nu au bani pentru investiţiile respective. O spun din experienţă personală şi din ce am vorbit cu alţi colegi", a declarat, vineri, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Florin Jianu, care deţine o firmă de consultanţă în domeniul elaborării de proiecte cu finanţare europeană.

Jianu a menţionat că această situaţie se întâlneşte la toate programele cu finanţare europeană, respectiv Programul Operaţional Regional sau Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România face parte din Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

CNIPMMR a reiterat necesitatea elaborării unei strategii profesioniste care să aibă două direcţii, respectiv majorarea numărului de IMM-uri şi creşterea calităţii firmelor mici şi mijlocii înfiinţate.

"În ultimele 18 luni, România a pierdut 160.000 de IMM-uri. Este absolut necesar să avem o strategie pentru a reface numărul de firme mici şi mijliocii de la nivelul anului 2008. Fără linii strategice care să încurajeze înfiinţarea de firme, estimările privind creşterea economică din următorii ani sunt himere", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR.

El a atras atenţia că prin proiectele cu finanţare de la buget care vizează încurajarea de firme noi nu au reuşit să fie create decât 60 de IMM-uri anual, un nivel insignifiant pentru o piaţă de mărimea României.

Reprezentanţii patronatului susţin, de asemenea, ca măsură de încurajare a creării de locuri de muncă, reducerea cu cinci puncte procentuale a contribuţiilor asigurărilor sociale din sarcina angajatorului.

Întreprinzătorii reclamă în continuare birocraţia la înregistrarea unei firme, menţionând că şi în unele ţări din Africa o firmă se poate înfiinţa într-un timp mai scurt decât în România.

"Am fost în Senegal. Erau două săli mari cu pupitre, cu reprezentanţi de la toate autorităţile implicate în înfiinţarea unei firme. Cel care venea să-şi facă o firmă trecea pe la pupitrele de unde avea nevoie de avize şi în foarte scurt timp avea firma înfiinţată. Până şi în Senegal se poate şi la noi nu", a spus Nicolescu.

O altă nemulţumire a reprezentanţilor firmelor mici şi mijlocii se referă la impozitul minim, care aşa cum au anunţat reprezentanţii Executivului ar trebui eliminat la 1 octombrie. Ei susţin că Ministerul Finanţelor nu a răspuns la solicitările transmise de CNIPMMR pe această temă.