Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, afirmă că licitaţia se va încheia până la finele anului, astfel încât din 2011 să înceapă lucrările.


Consiliul Judeţean (CJ) aşteaptă maximum două săptămâni pentru ca guvernul să aloce banii necesari relocării depozitului de muniţie din Floreşti, care blochează proiectul Spitalului Regional de Urgenţă (SRU), a precizat preşedintele Alin Tişe. Dacă nu se alocă finanţare de la centru, investitorul care va câştiga contractul pentru spital se va ocupa şi de relocarea depozitului.

În opinia preşedintelui CJ, construcţia SRU va putea demara de anul viitor. “Mi-am propus ca undeva în martie să înceapă deja lucrările. Deocamdată, din proiectele promise pentru Cluj, numai cu SRU am rămas în urmă. Stadionul, Centrul de depozitare a deşeurilor, reabilitarea drumurilor, dezvoltarea aeroportului sunt fie în fază de finalizare, fie au fost demarate licitaţii pentru studii de fezabilitate sau pentru execuţie de lucrări”, a declarat Tişe. Acesta a dezvăluit că a avut o nouă discuţie cu premierul Emil Boc, care a promis că în câteva zile se va rezolva problema relocării depozitului de muniţie de pe amplasamentul Unităţii Militare din Floreşti, ce încurcă derularea investiţiei.

“Guvernul ne-a ajutat mult pentru că ne-a transferat în administrare cele 14 ha de teren ale Unităţii Militare din Floreşti, însă pe acest amplasament se află şi depozitul de muniţie care necesită a fi relocat, iar, din estimările Ministerului Apărării Naţionale (MAN), costurile pentru întreaga operaţiune ajung la 1,8 milioane de lei. Noi nu avem disponibilă în buget o astfel de sumă. Sper că se va ajunge la o înţelegere, urmând ca aceşti bani să fie transferaţi la MAN din bugetul central”, a menţionat Tişe. El apreciază că mai poate aştepta cel mult două săptămâni ca executivul să rezolve problema. În caz contrar, CJ va utiliza o altă variantă.

În cazul în care nu vin bani de la guvern pentru mutarea depozitului, sarcina îi va reveni investitorului care va câştiga contractul pentru construirea spitalului. “M-am gândit că aceasta ar fi o variantă convenabilă şi un schimb echitabil între CJ şi investitor, dat fiind faptul că vorbim despre un obiectiv care va avea un impact enorm pe plan social şi economic”, a afirmat Tişe. Deja se lucrează la un caiet de sarcini pentru organizarea licitaţiei de execuţie, iar în cazul în care mutarea depozitului nu se va finanţa de la guvern, CJ va introduce şi această condiţie ca sarcină pentru realizarea proiectului.

“Cred că în aceste condiţii putem da drumul la licitaţie undeva prin octombrie. Până atunci se aprobă şi Legea parteneriatului public-privat (PPP), astfel încât să putem încheia un contract reuşit pentru realizarea acestei investiţii”, a comentat Tişe. El a adăugat că PPP dă posibilitatea administraţiei judeţene să se comporte ca un agent comercial. Astfel, raportul contractual între administraţia publică şi investitorul privat va fi de la egal la egal, iar obiectivul va deveni mult mai atractiv pentru investitori.

“Ne-am gândit ca spitalul - obiectiv de utilitate publică - să se desfăşoare pe o suprafaţă de 8 ha. Celelalte 6 ha se vor folosi aşa cum doreşte investitorul. El va avea posibilitatea să aleagă să construiască tot ceea ce consideră că poate să-i aducă beneficii financiare pentru că, altfel, nimeni nu va veni să ne construiască un spital echipat şi utilat, cotat la peste 200 de milioane de euro”, a precizat Tişe. Dacă licitaţia se finalizează până în toamnă, lucrările ar putea demara din martie 2011.



Leave a Reply.